Skip links

Din martie începe a patra ediție din proiectul Gesturi mici pentru practici mari

Alături de partenerii noștri de la Carrefour România, anunțăm lansarea celei de-a patra ediții a proiectului „Gesturi mici pentru practici mari”. Proiectul include sesiuni educaționale axate pe sustenabilitate, completate de activități practice de reciclare.

În perioada 3 martie – 13 aprilie, 10 școli și grădinițe vor participa la aceste sesiuni educaționale, desfășurate cu sprijinul profesorilor voluntari coordonați de InspirAction, pentru a încuraja adoptarea unor practici responsabile față de mediu.

Și la această ediție organizăm concursul de reciclare între școli și grădinițe. Primele 8 instituții de învățământ care vor recicla cel mai mare număr de ambalaje SGR la automatele Carrefour vor fi premiate cu sisteme de panouri fotovoltaice. Aceste premii vor contribui la reducerea amprentei de carbon a școlii și vor permite redirecționarea economiilor din scăderea facturilor de electricitate către alte inițiative educaționale.

Orice persoană care reciclează ambalaje SGR la automatele Carrefour poate susține școala sau grădinița preferată, urmând pașii descriși aici. Tot aici va putea urmărită săptămânal evoluția clasamentului școlilor înscrise în concurs.

De la lansarea sa, în decembrie 2023, proiectul „Gesturi mici pentru practici mari” a implicat 9.700 de elevi în activități de educație sustenabilă, a facilitat reciclarea a peste 388.620 de ambalaje SGR și a premiat 32 de școli și grădinițe cu sisteme fotovoltaice performante.

Cele zece școli participante la ediția a patra a proiectului le găsiți aici.

Utilizăm cookie-uri pentru optimizarea interacțiunii dvs. cu website-ul >> Detalii