Gust pentru sănătate. Tot mai mulți elevi beneficiază de educație nutrițională
Asociația InspirAction, în parteneriat cu Carrefour România,
anunță că în ediția a III-a a programului „Gust pentru sănătate. Ora de obiceiuri sănătoase și mese delicioase”, numărul elevilor care vor beneficia de sesiuni educative se va tripla. Această decizie vine ca urmare a solicitărilor mari din partea cadrelor didactice și a rezultatelor obținute până în prezent:
– Peste 1300 de elevi participanți până în prezent;
– 650 de elevi din clasele V-VII, din 13 orașe, vor participa la activități pentru îmbunătățirea sănătății fizice, mintale și emoționale, în anul școlar 2024-2025;.
– 390 de întâlniri bilunare vor fi derulate în această ediție, în 26 de clase 17 școli, iar la finalul acestora fiecare clasă va avea ocazia să învețe despre îngrijirea plantelor.
Elevii vor avea ocazia să afle informații despre principiile alimentare de bază, cum pot diversifica tipurile de alimente consumate, de ce cantitate de zahăr are nevoie organismul uman, cât și despre importanța somnului și a mișcării fizice. Mai mult, legătura dintre alimentație, imagine de sine și emoții este un aspect esențial al programului, elevii participanți putând să analizeze și să descopere cum să se simtă mai bine în propriul corp. Toate aceste sesiuni vor fi ghidate de traineri certificați, contribuind la crearea unei baze solide pentru o viață echilibrată.
„Experiența primelor două ediții ne-a confirmat că interacțiunea constantă cu elevii poate aduce schimbări semnificative în stilul lor de viață. Această etapă de maturizare pe care o parcurg este foarte importantă pentru dezvoltarea lor fizică, mintală și emoțională. Prin acest program, ne propunem să pregătim elevii să devină adulți sănătoși și membri activi ai comunității lor.” a declarat Simona Paraschiv, Președinte al Asociației InspirAction.
„Implicarea Carrefour România în programe precum „Gust pentru sănătate” evidențiază angajamentul nostru de a sprijini tinerii în dezvoltarea lor armonioasă. Credem că prin sesiunile de educație non-formală, elevii au ocazia să se cunoască mai bine, să își conștientizeze trăirile și să dezvolte abilități esențiale pentru gestionarea eficientă a emoțiilor. Aceste activități contribuie nu doar la evolutia lor din punct de vedere fizic și emotional, ci și la formarea unor relații sociale sănătoase și la promovarea unui stil de viață echilibrat.” a adăugat Alina Gamauf, membru în Comitetul Executiv al Carrefour România.
„Aceste date sunt dovezi clare ale impactului pozitiv pe care proiectul nostru îl are în viața tinerilor și a familiilor acestora. Suntem dedicați continuării acestei inițiative și promovării unei generații mai sănătoase, mai conștiente și mai informate”, a declarat Simona Paraschiv, Președinte Asociația InspirAction.
Programul va începe pe 21 octombrie în școlile selectate, continuând un demers educațional ce a debutat în anul școlar 2022 cu 478 de elevi beneficiari. Printre rezultatele semnificative amintim: 65% dintre participanți au adoptat obiceiuri sănătoase în viața de zi cu zi, iar 41% au înregistrat o creștere a stimei de sine. Cele 17 școli, din 13 orașe, care vor beneficia de acest proiect sunt:
Alina Gamauf, membru în Comitetul Executiv al Carrefour România, a declarat: “Inițiativa noastră demonstrează că parteneriatele dintre sectorul privat, organizațiile non-profit și instituțiile de învățământ pot genera transformări semnificative în educație și sustenabilitate. Prin integrarea principiilor economiei circulare și a reciclării în mediul școlar, nu doar reducem amprenta de carbon a instituțiilor de învățământ participante, ci și formăm adulții responsabili de mâine. “
- Seminarul Teologic Ortodox Sf. Simion Ștefan, Alba Iulia
- Școala Gimnazială Nr. 2, Botoșani
- Școala Gimnazială Nr. 9 Nicolae Orghidan, Brașov
- Colegiul Economic Costin C. Kiriţescu, București
- Școala Gimnazială Nr. 113, București
- Școala Gimnazială Principesa Margareta, București
- Școala Gimnazială Ion Agârbiceanu, Cluj-Napoca
- Colegiul Național Pedagogic Ștefan Odobleja, Drobeta Turnu-Severin
- Școala Gimnazială Alexandru Vlahuță, Focșani
- Școala Gimnazială Ionel Teodoreanu, Iași
- Școala Gimnazială Mihai Eminescu, Pitești
- Liceul German, Sebeș
- Școala Gimnazială Regele Ferdinand, Sibiu
- Școala Gimnazială Gheorghe Tătărescu, Târgu-Jiu
- Colegiul Auto Traian Vuia, Târgu-Jiu
- Școala Gimnazială Nr. 7 Sf. Maria, Timișoara
- Școala Gimnazială Nr. 24, Timișoara