Copilărie Fară Granițe: A fi bunică înseamnă să fii mamă de două ori
Este o dimineață de decembrie, iar prin geamurile aburite din camera băieților, se vede o stradă plină de blocuri gri dintr-un orășel mic din regiunea Moldovei. Alex și Andrei se pregătesc pentru școală, își fac temele la mate și apoi urmează să se asculte unul pe celălalt la engleză. Acestea sunt materiile lor preferate.
„Momentan ne place să învățăm la toate obiectele de la școală. Vrem să o facem pe bunica mândră pentru că știm cât de mult își dorește să învățăm bine.” ne spun cei doi frați gemeni în clasa a VI-a, care sunt în grija bunicilor de când s-au născut.
Părinții locuiesc în Cipru de peste 15 ani și tot acolo s-au născut și băieții. Însă, de comun acord, bunicii și părinții au decis că este mai bine pentru copii să crească o perioadă în România. Au trecut 12 ani și jumătate de atunci, 12 ani în care bunicii și părinții au făcut schimb de roluri.
„A fi bunică înseamnă să fii mamă de două ori.”
ne spune bunica gemenilor, cu glasul tremurând.
„Este dureros și pentru mine, și pentru ei. Vorbesc ocazional cu părinții la telefon și ne vizitează cam o dată pe an. Iar noi încercăm să le vorbim cât de des despre părinții lor. Însă, atașamentul față de noi este foarte profund.” continuă bunica.
„Am vrea să fim cu ei, dar înțelegem că este mai bine pentru noi în România cu bunicii”.
ne spun cei doi băieți cu un pic de ezitare în glas.
La școală este cel mai dificil pentru că sunt marginalizați de colegii lor, în mod special pentru că sunt aceia crescuți de bunici și părăsiți de părinți. Deși sunt printre cei mai buni din clasă cu medii anuale de 9,65, socializarea cu ceilalți colegi este din ce în ce mai grea. Colegii fac glume pe seama lor și nu îi includ în grupurile din clasă.
„Le oferim toată grija și atenția și încercăm să îi educăm să fie cu bun simț, prietenoși, sociabili și dedicați viitorului lor.” ne spune bunica.
Însă toată această iubire a bunicilor nu poate înlocui siguranța oferită de părinți, nu poate vindeca sentimentul de abandon și nici nu îi poate integra în clasă.
Povestea lui Andrei și Alex este una din cele 160.000 de povești ale copiilor cu părinții plecați în străinătate în care izolarea socială, anxietatea, lipsa încrederii în sine, sentimentul de abandon sunt puncte comune.