Skip links
Stima de sine

4 pași pentru a-ți crește stima de sine

Stima de sine descrie cât de mult ne valorizăm și ne placem pe noi înșine.

Stima de sine este o alegere. Tu decizi care este valoarea ta și nu decid ceilalți în locul tău. Întotdeauna este vorba despre tine și totul începe cu tine și cu percepția pe care o ai față de propria persoană. Dacă tu nu îți cunoști valoarea, calitățile, abilitățile și nu înveți să le accepți, nici ceilalți nu le vor recunoaște. Prin urmare, trebuie sa ai o stimă de sine bună.

La ce te ajută să ai o stimă de sine bună? 

“Eticheta de preț pe care ne-o atribuim este aceeași cu eticheta de preț pe care ne-o atribuie ceilalți” (John C. Maxwell) 

Ce iubești tu la propria persoană, vor iubi și ceilalți. Ce urăști tu la propria persoană, vor urî și ceilalți. Tocmai de aceea stima de sine este atât de importantă pentru că este factorul din umbră care îți poate da aripi și închega relațiile sociale sau îți poate tăia aripile și îngreuna relațiile de orice fel. Din nou, vorbim despre o alegere. Trebuie să decizi în care tabără vrei să fii. O dată ce ai decis, trebuie să lucrezi la asta. Să te asiguri că baza este solidă și că te îndrepți în direcția care trebuie.

 Totul începe și se sfârșește cu imaginea pe care o construiești vis-à-vis de propria persoană.

 “Nimeni nu te poate face să te simți inferior fără permisiunea ta.” (Eleonor Roosevelt)

 Prețul pe care îl pui pe tine este același cu prețul pe care ți-l pun ceilalți. Vrei să fii respectat și iubit de toată lumea? Respectă-te și iubește-te pe tine însuti! Acceptă-te! Acceptă-ți inclusiv părțile mai puțin bune. Nu te definesc pe termen lung pentru că oricând poți lucra la ele și astfel vei evolua.

 Sunt atât de multe lucruri care pornesc de la stima de sine, prin urmare, asigură-te că depui eforturi în această direcție. Focusează-te pe creșterea nivelului stimei de sine și te vei simți mult mai confortabil să trăiești cu tine însuți dar și cu ceilalți.

 

Cum îți poți crește nivelul stimei de sine în 4 pași?

 

  1.     Vorbește cu tine cu blândețe

Cea mai valoroasă conversație pe care o vei avea vreodată este conversația cu propria persoană. Ceea ce îți spui repetitiv, asta vei crede. Lucrurile pe care le crezi, ai tendința să le transformi și în acțiuni.

Niciun record mondial nu a fost atins de cineva care și-a spus “Nu pot face asta!”.

 Tu ce conversații porți cu tine însuți? Începe să te încurajezi, să te motivezi și să te ajuți. Nu te mai descuraja, nu mai amâna și renunță la conversațiile negative și nocive. Vrei să fii o persoană mai bună? Fii bun cu tine însuți! 

 

  1.     Investește în tine

Este important să investești în tine pentru că doar așa te vei putea dezvolta și evolua. Adaugă-ți valoare. Pentru a ajunge să faci asta trebuie să vezi deja o valoare în tine pentru că asta va determina și cât vei investi în propria persoană.

 De ce este important să îți adaugi valoare?

 Pentru că nu poți da din ceea ce tu nu ai! Când tu vei deveni o persoană mai bună vei ajuta și alte persoane să devină mai bune. Dezvoltarea ta personală este convingerea că meriți acel efort, timpul și energia care sunt necesare pentru a intra într-un proces de creștere.  

 

  1.     Recunoaște-ți meritele

Când nimeni altcineva nu te sărbătorește, învață să te sărbătorești tu însuți. Nu este de datoria celorlalți să te mențină încurajat și nu aștepta recunoașterea. Oferă-ți-o tu în fiecare zi!

 

  1.     Adaugă valoare celorlalți

Stima de sine este sentimentul că ai calități bune și ai realizat lucruri bune. Cum realizezi lucruri bune? Adăugând valoare celorlalți.

 Dacă nu te simți bine în legătură cu tine însuti îți va fi foarte greu să adaugi valoare celor din jurul tău. Începe să te apreciezi! Gândește-te cum poți adăuga valoare celorlalți în fiecare zi și acționează. E imposibil să ai sentimente negative față de propria persoană atunci când faci ceva bun pentru ceilalți.

 Vrei să afirmi la finalul zilei că tu ești tipul de persoană cu care ai vrea să-ți petreci tot restul vieții? Lucrează la creșterea nivelului stimei de sine. Începe chiar de acum. Nu de mâine, săptămâna sau luna viitoare. Pune în aplicare cei 4 pași pentru a-ți crește stima de sine și viața ta se va schimba. Vei fi împlinit, încrezător, recunoscător și determinat să adaugi valoare celorlalți.

 Ține minte! Tu contezi! Alege să crezi în tine și ceilalți te vor urma!

 

Articolul “4 pași pentru a-ți crește stima de sine” este primul din seria celor trei articole din cadrul proiectului “I choose to lead susținut de Bergerat Monnoyeur

Utilizăm cookie-uri pentru optimizarea interacțiunii dvs. cu website-ul >> Detalii